Menu

Interviu Alex Vlad

Actorul si regizorul Alex Vlad, profesor de teatru,

dar si cel ce concepe si sustine de-a lungul timpului  mai multe ateliere de dezvoltare personala la  Z Builders

(Leadership,Public speaking,Tehnici retorica si comunicare, Analiza textului dramatic si construcţia personajului etc),

ne povesteste despre lupta cu propriile alegeri, autodepăşire si «nebunia» de a te arunca în bătaia puştii.

 

Alex Vlad este şi actor, şi regizor. Îl puteţi vedea pe scenă la FF Theatre, un teatru independent din Bucureşti, care propune publicului spectacole proaspete. Sau chiar ideea de „teatru-shot”. În această categorie se înscrie şi spectacolul „Actorul”, în care îl puteţi vedea pe Alex Vlad. Este o comedie cu răsturnări de situaţie, care vorbeşte despre lupta care se dă în fiecare dintre noi atunci când suntem puşi în faţa unor situaţii-limită. Am vrut să aflăm de la Alex Vlad cum vede „actorul” meseria de actor…

 

Cum este să şi regizezi o piesă de teatru în care joci?

E un pariu important pentru că nu ai ocazia să te vezi din exterior şi creşte riscul de a oferi publicului un produs care lasă de dorit. „Actorul” e o excepţie; e singurul proiect de acest fel pe care l-am făcut. În spectacolele pe care le regizez de regulă aleg să nu joc (deşi de multe ori îmi doresc), dar în acest caz am mizat pe faptul că voi fi singur pe scenă – lucru important pentru că mi-a oferit din start un control mai bun asupra situaţiei. Un alt argument a fost dorinţa de a trage un semnal de alarmă asupra situaţiei actuale, ca un protest dacă vreţi. Problemele lui Attilio sunt de fapt problemele reale ale fiecărui tânăr actor din România care abia a ieşit de pe băncile facultăţii. După ce am citit textul, nu am văzut altă cale decât asta: de a deveni propriul meu regizor.

Ce te-a atras la personajul tău din „Actorul” şi la povestea care se desfăşoară în piesa de teatru?

Cred că oricine se poate regăsi în povestea „Actorului” într-o măsură mai mare sau mai mică. Lupta cu propriile alegeri, frustrarea că nu eşti apreciat atât cât simţi sau crezi că meriţi, dorinţa de a avea o viaţă mai bună, sunt lucruri de care ne lovim constant în viaţa de zi cu zi. Mi-a plăcut că spectacolul poate vorbi despre toate aceste aspecte. E ceva sincer, vulnerabil, uman în tot ceea ce prezintă; poate chiar brutal de sincer.

Cât te-ai identificat cu „chinurile” prin care trece acest actor în faţa unor decizii grele?

În ciuda faptului că spectacolul stârneşte râsul, problemele personajului sunt de natură dramatică. Nu asistăm la chinul unui om de a lua una sau mai multe decizii; suntem martori la un întreg proces de dezumanizare. Ceea ce este mai grav, e faptul ca personajul nu realizează acest lucru. Dar cu problemele lui Attilio cred ca m-am identificat total, cred că oricine s-ar identifica. La nivel uman, spectacolul prezintă o serie de situaţii de care cred că se poate lovi în cursul vieţii orice om.

Drumul tău, pe calea actoriei, cum a fost?

Cred că drumul e mai important decât destinaţia – oricare ar fi destinaţia. E o muncă neîntreruptă de autodepăşire. Asta face ca alegerea proiectelor să fie un pas extrem de important. De asemenea, un actor cred că are nevoie de întâlniri valoroase pentru a putea creşte. Ştiind asta, am încercat să spun “da” acelor experienţe care la momentul respectiv mă ajutau să mă întrec. Au fost atât trenuri pierdute, cât şi pariuri câştigate. Mă bucură acest lucru pentru că din fiecare experienţă am avut ceva de învăţat sau de descoperit – uneori mai mult decât mă aşteptam. Probabil că cel mai important lucru pe care l-am aflat e acela că dacă drumul e uşor înseamnă că nu înveţi prea multe.

Când ai realizat că îţi doreşti să fii actor şi de ce ai ales meseria asta?

Hahaha, am fost întrebat de multe ori lucrul ăsta. Nu a existat un moment fix în timp, lucrurile cred că au venit natural. Nu îmi găseam locul în niciun domeniu real şi tot ceea ce ţinea de uman, de creaţie de artă, mă atrăgea. Indiferent dacă era vorba de pictură, muzică, fotografie, scris. Când eram mic încercam să le fac pe toate. În momentul în care am fost nevoit să aleg la ce liceu vreau să merg să îmi continui studiile, fără să stau pe gânduri am ales liceul de artă, profil teatru. Apoi au urmat facultate, masterat, etc., şi lucrurile au curs. De la bun început în teatru m-am simţit mai acasă decât acasă.

Cine te-a inspirat pe acest drum şi ce piedici ai întâmpinat tu?

Imediat cum l-am văzut pe Ştefan Iordache pe scenă, am zis că e genial. Aceeaşi reacţie am avut-o şi când am descoperit filmele lui Daniel Day Lewis. Au contat mult întâlnirile cu David Esrig, Gelu Colceag, Alvis Hermanis. Cred că am fost inspirat de oamenii şi filmele sau spectacolele care m-au determinat să îmi pun întrebări importante, indiferent dacă eram spectator sau performer. Ca artist, ca actor sau regizor, indiferent de ştampila pe care ţi-o pune societatea, nu cred că există piedici, doar oportunităţi şi provocări. Dacă vorbim însă despre aspectul mercantil al domeniului, atunci există piedici la tot pasul, dar acest lucru nu mă interesează.

Ce anume predai la ateliere de artă a actorului sau la masterclass-urile unde eşti profesor?

Aşa cum se înţelege şi din întrebare, în primul rând exerciţii de arta actorului, dar susţin şi cursuri de oratorie, public speaking, leadership, analiza textului dramatic sau literar, construcţia personajului, etc. Desigur, toate aceste ateliere sau masterclass-uri se bazează pe exerciţii de arta actorului, multe preluate de la titani ai universului teatral precum Stanislavski, Viola Spolin, Brech, Grotowski, etc, altele preluate de la artişti alături de care am lucrat, precum Vlad Massaci, Gelu Colceag, Adriana Titieni, David Esrig etc., şi unele sunt concepute de mine.

Cum ai prezenta această profesie, care sunt aspectele bune sau mai puţin bune despre care ai discuta în cadrul acestor workshop-uri?

Cred că e nevoie de pasiune şi de a fi suficient de „nebun” încât să vrei să te arunci în bătaia puştii. E un domeniu care se face cu sufletul în fundul gol şi e nevoie de timp şi de antrenament să poţi renunţa la tine, la intimitate, la bariere. Iată de ce nu diferenţiez între bine şi rău, între corect şi greşit. Fiecare face şi simte altfel. Dacă ne dorim foarte tare, cu siguranţă putem depista în orice domeniu aspecte pe care le-am putea cataloga drept pozitive sau negative, dar în teatru cred că e mai important să descoperi cât de mult eşti dispus să te oferi tu pe tine, celor din faţa ta. Şi atunci, în workshop-uri, nu le prezint oamenilor aspecte pozitive sau negative, îi invit să se descopere, să îşi găsească limitele şi să şi le doboare, îi invit să nu le fie frică să simtă, să fie, să existe fără teama că vor fi criticaţi şi să împărtăşească acest lucru cu cei care îi privesc.

Care este primul lucru pe care îl spui cuiva care îşi doreşte să devină actor?

Depinde de situaţie, bănuiesc. Nu am un sfat, pentru că nu există o reţetă; arta actorului nu are manual. Fiecare actor în parte îşi clădeşte propria metodă. Există în schimb reguli (mai multe nescrise decât scrise), care dacă nu sunt respectate, pot duce la la ceva ce riscă să nu mai poată fi numit teatru sau act artistic. De multe ori însă i-am invitat pe cei aflaţi la început de drum să renunţe la ideile preconcepute şi să nu-şi piardă curiozitatea.

Cum este colaborarea cu FF Theatre şi ce alte proiecte mai pregătiţi împreună?

Mă bucură faptul că îi cunosc de mult pe membrii trupei FF Theatre şi că putem comunica cu uşurinţă. E un lucru important. Acum nu am în lucru ceva nou alături de trupa FF, dar cine ştie ce ne rezervă viitorul. În prezent lucrez la un spectacol care va avea premiera la Godot pe 18 februarie.

Articol publicat pe http://www.life.ro/

 

Leave a Comment